Tuesday, November 15, 2011

Korean Dramas Addiction

Am urmarit canalele tv din ultimele luni in cautarea unor seriale interesante cu care sa ma delectez in timpul liber sau seara, cand am nevoie de o pauza, si am observat ca exista o noua moda in materie de seriale tv: serialele coreene. Stiu ca multi pot fi sceptici cand aud de asa ceva, gandindu-se la cultura si obiceiurile diferite, dar credeti-ma, nu este asa. Ne asemanam mai mult decat credeti si veti descoperi cat de captivante pot fi aceste filme. Eu una, dupa ce am urmarit cateva episoade din seria “Legendele palatului”, nu m-am mai putut opri, asa ca am continuat cu inca un film, si inca unul, si tot asa, pana astazi. Cred ca se face un an de cand vizionez aceste seriale si, daca stau sa ma gandesc, nici nu ma pot decide care mi-a placut cel mai mult.

In primul rand trebuie sa stiti ca toate aceste seriale sunt inspirate din istoria si legendele Coreei. Personajele si decorul sunt de asemenea adaptate la perioada in care se desfasoara actiunea. Totul este gandit si realizat pana la cele mai mici detalii, lucru care pe mine m-a fascinat. Ca sa nu mai vorbim de actorii care joaca si arata impecabil. Este o adevarata placere sa ii privesti. Am inceput sa invat chiar si cateva cuvinte si expresii, pentru ca vorbesc foarte clar si se pot retine cu usurinta.

O sa va prezint cateva dintre aceste seriale, care mie mi-au placut nespus de mult. Le iau in ordine cronologica, ca sa va puteti face o idee despre cum au evoluat lucrurile in industria filmului coreean.
  • Damo – 2003
In secolul XVII in Coreea, in timpul dinastiei Chosun, exista un grup de femei numite Damo. “Damo” inseamna femeie politista. Femeile care erau denumite Damo erau dintr-o clasa sociala inferioara, dar aveau privilegiul de a investiga camerele private ale altor femei si de a interoga femeile din nobilime, acolo unde niciun barbat nu putea patrunde. Acest serial este despre o femeie Damo numita Chae-Ok.
Personaje principale:
Chae-Ok interpretata de JI-Won Ha
Hwang Bo Yoon interepretat de Seo-Jin Lee
Sung Baek Chang interpretat de Kim Min Joon
  • Jumong – 2006
Actiunea, bazata pe adevar si legenda, incepe in anul 108 i.e.n. cand refugiatii fostului regat coreean Gojoseon sufera numeroase abuzuri din partea Imperiului Han. Hae Mo-Su, legendar erou al Coreei, formeaza o alianta cu Geumwa, printul mostenitor al regatului Buyeo, pentru a infrunta Imperiul Han. In urma unei ambuscade, Hae Mo-Su, grav ranit este ingrijit de catre Yuhwa, de care se indragosteste, rezultand un copil, pe nume Jumong. 20 de ani mai tarziu, Jumong, print al regatului Buyeo, este nevoit sa infrunte o violenta rivalitate cu fratii sai vitregi, Daeso si Yongpo. Descoperindu-si adevarata identitate, Jumong isi propune sa indeplineasca misiunea pe care tatal sau nu a putut sa o duca la capat. Ajutat de So Seo-No, sefa unui clan de negustori, care ii va deveni a doua sotie, Jumong infiinteaza, in anul 37 i.e.n., regatul Goguryeo, devenind primul rege al acestuia.
Personaje principale:
Printul Jumong interpretat de Song Il Gook
Printesa So Seo-no interpretata de Han Hye-jin
Regele Geumwa interpretat de Jeon Kwang Ryeol
  • Furtuna la palat 2007
Serial sud-coreean istoric ce prezinta viata printului Lee San devenit ulterior Jeongjo, al 22-lea rege al dinastiei Joseon. Acesta a ramas in amintirea oamenilor ca fiind un monarh intelept, care a militat pentru valorile democratice. Serialul incepe cu anii copilariei regelui, surprinzand momentul in care acesta incearca sa isi salveze tatal aflat sub suspiciune de complot impotriva regelui. Povestea continua cu anii in care Lee San ajunge rege, perioada presarata cu intrigi, regrete, triumf, incercari si realizari istorice. Serialul prezinta si cele 10 tentative de asasinat, survenite in timpul domniei lui Jeongjo. Fireste, din viata regelui nu poate lipsi dragostea, de-a lungul episoadelor spectatorul poate urmari povestea de dragoste dintre tanarul Lee San si prietena sa din copilarie, Song Yeon.
Personaje principale:
Yi San/Regele Jeongjo interpretat de Lee Seo Jin
Seong Song-yeon interpretata de Han Ji Min
Park Dae-su interpretat de Lee Jong Soo
  • Taramul dintre vanturi – 2008
Legendele Palatului: Taramul dintre vanturi il aduc in prim plan pe Mu-hyool, nepotul lui Jumong (fondatorul regatului Goguryeo), pentru care ursitoarele au hotarat un destin napraznic. Tatal, regele Yuri, ii insceneaza fiului moartea, pentru a evita o tragedie. Dar Mu-hyool scapa si creste fara a-si cunoaste familia si adevarata identitate. Cum reuseste Mu-hyool sa devina, peste ani, al treilea rege din Goguryo, cunoscut ca regele Daemushin (Marele Zeu al Razboiului)? De ce plateste el victoria cu propria-i fericire? Aflati daca il urmariti!
Personaje principale:
Printul Mu-hyool interpretat de Song Il Gook
Printul Dojin interpretat de Park Gun Hyung
Printul Yeojin interpretat de Kim Hye Sung

  • Dong-Yi 2010
Serialul il readuce pe micile ecrane si pe indragitul actor Ji Jin Hee din Giuvaerul palatului, care acum va juca in rolul regelui Sukjong. Actiunea are loc in perioada dinastiei Chosun, intre anii 1683 si 1724, si urmareste firul vietii doamnei Choi, care avea sa devina mama celui de-al 21-lea rege al dinastiei Chosun, regele Youngjo (bunicul lui Lee San). Choi a fost una din sotiile lui Sukjong, al 19-lea rege al dinastiei Chosun. Serialul prezinta povestea dramatica a vietii doamnei Choi si a fiului sau, printul Youngjo.
Filmul are ca sursa de inspiratie dinastia Chosun, iar muzica epocii este foarte bine scoasa in evidenta.
Personaje principale:
Choi Dong Yi/Choi Sook-Bin interpretata de Han Hyo Joo
Regele Sukjong interpretat de Ji Jin Hee
Cha Chun Soo interpretat de Bae Soo Bin
  • Kim Suro - Regele de Fier – 2010
Viata tumultoasa a regelui Kim Suro, intemeietorul puternicului regat disparut Gaya, a fost multa vreme invaluita in mister. Recentele descoperiri legate de mitul unui regat devenit puternic, datorita inteleptului si curajosului sau rege Kim Suro, care a construit o puternica flota si a trimis in Asia si Orientul Mijlociu obiectele faurite de supusii sai, folosind avansata, pentru acele vremuri, tehnica a fierului, au facut posibile evocarea in detaliu a unor vremuri indepartate de zilele noastre, dar impresionante, si azi, datorita oamenilor care au scris acele colorate si fascinante pagini de istorie? Printre acestia, Kim Suro a fost cel care, dupa ce-l invinge pe Seok Tal-hae, rivalul sau, cucereste o lume intreaga prin spiritul sau liber, clarvazator, prin temperamentul sau pasional, dar, nu in ultimul rand, si prin farmecul sau, care a imblanzit adesea inimile dusmanilor.
Personaje principale:
Kim Soo Ro interpretat de Ji Sung
Ijinashi interpretat de Go Joo Won
Ah Hyo interpretata de Kang Byul
Heo Hwang Ok interpretata de Seo Ji Hye



Toate aceste seriale au fost difuzate de TVR, la ora 18.30 si in reluare, la ora 12.40.
Mai multe informatii despre seriale si actori puteti gasi pe DramaWiki.

1 comment:

  1. Extraordinara expunere.Impartasesc aceeasi idee ca nici eu nu pot spune care dintre ele mi-a placut mai mult.Toate au fost minunate si captivante.

    ReplyDelete

Thank you for your comment! Please follow my blog if you like it!